EON Romania vă invită, în data de 18 aprilie 2016, orele 15.00 în amfiteatrul E4, pentru o prezentare a companiei şi a oportunităţilor de angajare pentru studenţii următoarelor specializări: Ingineria sistemelor electroenergetice, Inginerie electrică, Electrotehnică, Energetică, Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic, Managementul energiei.
E.ON oferă tinerilor absolvenţi un program de dezvoltare complex derulat pe parcursul a 24 de luni în care absolvenţii vor fi angajaţi ai companiei noastre. Posibilitatea de a învăţa într-un mediu profesionist, de la profesionişti, activând în oricare dintre diviziile şi departamentele companiei, în funcţie de propriile opţiuni şi de nevoile E.ON. Posibilitatea ca la finalul programului, să îşi continue activitatea în E.ON România, în domeniul care li se potriveşte, având o bază solidă de cunoştinţe şi abilităţi. Acest program este special creat pentru ca tinerii absolvenţi, să aibă oportunitatea de a cunoaşte diferitele arii de activitate: economic, vânzări şi relaţii clienţi sau tehnic în domeniul de distribuţie şi vânzare gaze naturale şi electricitate.