Organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat
Studiile universitare de doctorat din cadrul Școlii doctorale a Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată se organizează sub două forme:
• cu frecvenţă, pentru o perioada de 3 ani, in regim cu bursă, sau fără bursă
• fără frecvenţă, pentru o perioada de 3 ani, doar în regim cu taxă
Studiile universitare de doctorat se desfășoară pe două cicluri, şi anume:
1. program de studii universitare avansate, cu durata de 2 semestre
2. program de cercetare ştiinţfică, cu durata de 4 semestre.
Programul de pregatire universitară avansat se desfăşoară pe baza unui Plan de învăţământ, sub coordonarea Directorului și a Directorului Executiv ai Școlii Doctorale a Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată.
Finalizarea studiului la disciplinele de pregătire avansată se face prin examen. În cadrul programului de pregătire universitară avansată, concomitent cu sistemul de evaluare, se utilizează sistemul de credite transferabile, pentru aceleași domenii. Alături de disciplinele care vizează pregătirea universitară avansată, planul de învatamânt cuprinde și modulul de pregatire complementară. Pe parcursul programului de pregătire universitară avansată, doctorandul elaborează Proiectul programului de cercetare științifică.
Promovarea doctorandului în Programul de cercetare științifică se face pe baza susținerii publice a proiectului de cercetare științifică, în faţa unei comisii formată din conducătorul de doctorat în calitate de președinte și din cel putin alți 2 specialiști cu titlul de doctor și funcție didactică de cel puțin conferențiar universitar sau cercetător șțiințific gradul II din universitate sau din consorțiul de cercetare.
Tema proiectului de cercetare științifică se stabilește de către conducătorul de doctorat împreună cu doctorandul și se corelează cu programul de pregătire universitară avansată, domeniul de expertiză al conducătorului de doctorat și cu programele de politică instituțională ale universității.
Rezultatele evaluării se consemnează într-un proces verbal și se exprimă prin calificative. Calificativele “foarte bine” si “bine” permit promovarea directă a doctorandului în programul de cercetare. În cazul obținerii calificativului “satisfăcător” sau “nesatisfăcător”, doctorandul prezintă un nou proiect. Dacă la a doua susținere a probei de promovare în programul de cercetare se obține calificativul “satisfăcător” sau “nesatisfăcător”, doctorandul este exmatriculat din ciclul de studii universitare de doctorat. El primește un Certificat de absolvire a programului de pregatire universitară avansată din cadrul ciclului de studii universitare de doctorat.
Pe durata celor 4 semestre din cadrul programului de cercetare ştiinţifică, doctorandul va susține un număr de 2 sau 3 rapoarte apreciate cu calificativ. Susținerea este publică în catedra sau echipa de cercetare formata din 3-5 membri cu titlul de doctor iar rezultatul va fi consemnat întru-un proces verbal.
Fiecare ciclu al studiilor universitare de doctorat se desfașoară pe baza unor contracte de studii doctorale, încheiate între doctoranzi, Școala doctorală, reprezentată prin conducătorii de doctorat, și universitate. În acest contract sunt prevăzute drepturile și obligațiile fiecărei părți implicate în ciclul de studii universitare de doctorat.
Pentru mai multe informatii consultati link-ul: http://www.doctorat.tuiasi.ro/.