Societatea Națională Nuclearelectrica, compania națională producătoare de energie electrică, termică și de combustibil nuclear, a lansat Programul de Intership CNE Cernavodă 2022, ca parte a brandului de angajator ‘Nucleu de Excelență’ și a strategiei de formare a unei noi generații de ingineri.
Avand in vedere ca acest program de internship reprezinta o oportunitate pentru absolventi, va rugam sa ne sprijiniti in popularizarea acestuia sub toate formele pe care le considerati oportune: informari catre studenti si absolventi, postari in social media si pe siteul facultatii, distribuirea postarii de lansare a programului: shorturl.at/bnoIY, afisarea la avizierul facultatii a afisului atasat etc.
Atasate, va rog sa gasiti informarea privind lansarea acestui program, precum si afisul acestuia.

Programul oferă un număr de 27 de locuri pentru absolvenții de studii superioare de licență/master, masteranzi în curs, pe următoarele domenii/specializări: Inginerie electrică; Inginerie energetică; Ingineria sistemelor; Calculatoare și tehnologia informației; Inginerie electronică, Telecomunicații și tehnologii informaționale; Fizică/Fizică tehnologică/Inginerie fizică; Inginerie mecanică; Economie; Chimie/Inginerie chimică.
Programul de internship CNE Cernavodă are ca scop dezvoltarea oportunităților de carieră, identificarea, recrutarea și formarea unei noi generații de specialiști în industria nucleară ca parte a strategiei investiționale până la nivelul anului 2031.