loader image

PROGRAM DIPLOMĂ DUBLĂ ARUT – INSA

Va prezentam oportunitatea oferita de acordul care reglementează programul de formare integrată dublă diplomă între Alianța Română a Universităților Tehnice din România (ARUT) și Grupul Institutelor Naționale de Științe Aplicate (INSA) din Franța, care conduce la obţinerea de către studenţii înscrişi în program a celor două diplome: diploma de master într-una dintre universitățile ARUT și diploma de inginer (echivalentă cu titlul de master) într-una dintre universitățile grupului INSA. Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași este semnatară a acestui acord.

Pentru Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” din Iasi sunt alocate pentru anul universitar 2018 – 2019, 6 locuri, pe care vor concura studenți de la oricare dintre facultățile TUIASI, care îndeplinesc urmatoarele conditii:

1. La depunerea dosarului, studentul român trebuie să fie înmatriculat în anul II de licență la TUIASI (an universitar 2017 – 2018);

2. Studentul să nu fi participat anterior, în același ciclu de învățământ, într-o mobilitate finanțată în cadrul programului Erasmus +;

3. Studentul va depune la Prorectoratul cu Activitatea Didactică și Asigurarea Calității, la doamna Cristina Hanganu, în perioada 27 – 30 martie 2018 (interval orar 11-15), un dosar care va conține următoarele documente:

– Carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie (dacă este cazul) – în copie nelegalizată;

– Diploma de bacalaureat – copie nelegalizată, conform cu originalul, de la Decanate;

– Cerere înscriere în programul de dublă diplomă ARUT-INSA

– Situația școlară pentru primele trei semestre urmate la TUIASI (anul I licență și primul semestru din anul II) – original;

– CV format Europass – limba română, original, semnat pe fiecare pagină;

– Scrisoare de motivație – română și franceză sau engleză, original, semnată;

– Certificat de limbă franceză și engleză, nivel minim B1 – copie (certificatul poate fi obținut și de la Centrul Linguatek, din cadrul DPPD);

4. Analiza dosarului se va realiza în perioada 2 – 4 aprilie 2018, urmând ca interviul de selecție să aibă loc în data de 5 aprilie 2018, după un program ce va fi anunțat în timp util;

5. Rezultatele selecției la TUIASI vor fi afișate pe site-ul tuiasi.ro/en la rubrica ”International Cooperation” (www.international.tuiasi.ro) în data de 6 aprilie 2018;

6. Candidaturile selectate la TUIASI vor fi incluse ca suplimentări la lista cu studenții înscriși în mobilități Erasmus de la facultatea unde este înscris studentul. Vor fi redactate procese verbale de selecție conform suplimentării de beneficiari de mobilitate Erasmus+.

Criterii de selecție:

I. Rezultate academice (maximum 40 puncte);

II. Activități extracuriculare (participări la concursuri studențești, premii la concursuri tematice, internshipuri, voluntariat în activități de reprezentare TUIASI la nivel local, național sau internațional etc., maximum 10 puncte);

III. Abilități lingvistice (maximum 20 puncte);

IV. Evaluarea prin interviu (maximum 30 puncte).

Prezentăm mai jos extrase din Acordul Particular de Dublă Diplomă INSA Group – ARUT 2017.

1. Selecția studenților

Studenții ARUT

Sunt eligibili pentru a intra în programul de dublă-diplomă şi a continua studiile în cadrul grupului INSA, studenţii înmatriculaţi la universitățile ARUT ce validează în întregime materiile (creditele ECTS) corespunzătoare primilor doi ani din ciclul de studii universitare de licență și care demonstrează un nivel satisfăcător de cunoaștere a limbilor franceză și engleză (B1).

Selecția

Selecția se realizează, după caz, printr-un interviu susținut în fața membrilor structurii de coordonare, urmat de acceptarea candidaturilor de către responsabilii de programe de studii ai celor doi parteneri.

Studenții ARUT selectionați urmează procedura de înscriere în anul 3 al Grupului INSA, conform reglementărilor în vigoare.

Instituția gazdă va transmite instituției de origine a studenților scrisorile de acceptare ale studenților selectați.

2. Programul de pregătire

Parcursul pedagogic/schema de mobilităţi

Studenții din grupul ARUT selectionați pentru a intra în programul de dublă diplomă şi care urmează cursurile în cadrul grupului INSA, trebuie să respecte parcursul pedagogic detaliat în anexa 1.

Toți studenții care intră în programul de dublă diplomă trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de regulamentele în vigoare ale celor două instituţii referitoare la obținerea diplomei.

Programe de studii

Programele de studii pe care studenţii le pot urma sunt detaliate în anexa 2. Acestea pot suferi modificări în funcție de evoluția cerinţelor impuse de pregătirea de specialitate a inginerilor.

Contractul de studii

Instituţia de origine stabilește pentru fiecare student propriu înscris în programul de dublă diplomă un contract de studii în care este detaliat parcursul si programul de studii pentru instituţia atât de origine, cât şi pentru cea gazdă.

3. Recunoaşterea perioadelor de studii

Contractul de studii va fi semnat de cele trei părţi (student, INSA, universitatea membră ARUT) și va cuprinde disciplinele deja promovate, precum și cele care urmează a fi parcurse în cadrul programului de dublă diplomă.

La finalizarea studiilor studenţii trebuie să obţină toate punctele de credit transferabile (ECTS) prevăzute în contractul de studii.

Dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii

1. sunt obţinute toate punctele de credit transferabile (ECTS) la instituţia parteneră

2. este respectat Contractul de studii

3. situaţia şcolară de la instituţia parteneră este transmisă în mod oficial, perioada de studii respectivă este recunoscută în mod automat de către instituţia de origine.

Conform cerinţelor Comisiei Titlurilor de Ingineri din Franţa, în vederea obținerii diplomei studenții trebuie să:

1. să demonstreze un nivel minim de cunoaştere B2 pentru limba engleză și pentru studenţii străini, un nivel minim de cunoaştere B2 pentru limba franceză.

2. să efectueze minim 40 de săptămâni de stagiu de practică (din care 16 în cadrul unei companii).

4. Obţinerea diplomelor

Caz general

În cazul în care studenţii îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 3, instituţia de origine acordă mai întâi diploma propriilor studenţi şi trimite partenerului documentele necesare acordării diplomei acestuia studenţilor respectivi.

Cazuri particulare

Dacă este necesar, o comisie bilaterală (compusă cel puţin din responsabilii programelor de studii implicate)  analizează anual toate cazurile de studenți care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul (§3) de obţinere a celor două diplome.

După caz, comisia poate propune studentului următoarele:

– să efectueze un semestru sau un an suplimentar la una din instituţiile partenere, pentru a finaliza programul de dublă diplomă;

– în cazul în care propunerile precedente nu pot fi realizate, să fie exclus din programul de dublă diplomă şi să rămână înscris doar la instituția de origine, fiind declarat exmatriculat de la instituția parteneră.

Orice prelungire a şcolarităţii în raport cu Contractul de studii inițial, inclusiv eventualele refaceri de discipline,  trebuie să conducă la un nou contract de studii care urmează a fi semnat de către cele trei părți.

5. Mod de funcționare

Universitățile vor desemna responsabili de program de mobilităţi. Aceste persoane vor avea următoarele atribuții:

– să vegheze la buna derulare a schimburilor,

– să definească anual fluxurile de studenţi pentru  fiecare program de studii deschis schimbului,

– să organizeze întrunirile necesare bunei funcționări a schimburilor,

– să supervizeze interviurile și selecţia studenţilor,

– să asigure promovarea programului de dublă diplomă,

– să-şi transmită reciproc documentele necesare (contracte de studii, situaţii şcolara, s.a.)

– să evalueze cantitativ schimburile de studenţi,

– să asigure actualizărea acordurilor particulare şi a anexelor corespunzătoare

6. Drepturile şi obligaţiile studenţilor

Studenții înscriși în programul de dublă diplomă vor avea aceleași drepturi și obligații ca și studenții instituției gazdă.

Drepturile studenţilor

Candidaţii la programul de dublă diplomă se înscriu simultan în cele doua instituţii și achită taxele de înscriere doar la instituţia de origine. Ei sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la instituţia de învăţământ parteneră. Studenţii ARUT vor fi, de asemenea, scutiţi de taxele aferente procesării dosarului de înscriere în cadrul serviciilor specializate ale Grupului INSA (SAGI).

Studenţii vor primi o copie a regulamentului de organizare şi funcţionare a studiilor aferente  fiecărei instituţii, cu indicarea regulilor de obţinere a diplomei.

Studenţii vor avea acces la toate infrastructurile destinate studenţilor (biblioteci, restaurante universitare, sală de sport, ș.a.).

Studenții care refac anul școlar în timpul programului de dublă diplomă, trebuie să se înscrie în ambele instituții și trebuie să plătească taxe de înscriere la ambele instituții pentru anul repetat (cu excepția cazurilor de forță majoră și, după un acord între cele două instituții parteneri).

Obligaţiile studenţilor

Pe timpul mobilităţii la instituţia parteneră studenţii trebuie să:

– respecte toate regulamentele interne ale acesteia precum şi toate obligaţiile legale şi sociale ale țării gazdă;

– respecte contractele de studii semnate ce definesc parcursurile obligatorii în vederea obţinerea celor două diplome;

– furnizeze o copie a cardului european de sănătate. Se recomandă o asigurare suplimentară pentru durata mobilităţii la instituția gazdă;

– își asume costurile de transport, cazare, subzistenţă, asigurare și orice alte cheltuieli personale pe durata mobilităţii în țara gazdă.

Menționăm că pe perioada mobilității, studenții TUIASI vor primi un grant Erasmus ca și sumă forfetară în cuantum de 520 euro/ lună, grant acordat de UE până în anul 2021, conform ghid Erasmus. Studentul TUIASI cu statut de student dezavantajat economic și/sau social poate primi în plus 200 euro/lună, din fonduri Erasmus. Criteriile pentru stabilirea acestui statut sunt stabilite de facultatea de origine a studentului, conform regulamentului de burse. Pentru sprijinul financiar acordat, studentul va semna un contract financiar în cadrul programului Erasmus+ și va respecta toate cerințele acestui program.

Pe perioada mobilității, studentul își păstrează toate drepturile bănești câștigate înaintea mobilității (ex. bursă de merit, bursă de excelență, bursă socială etc.)

Anexa 1 – Parcurs pedagogic / schema de mobilități

Anexa 2 – Programe de studii